Parohia „Sfinţii Martiri Brâncoveni”, CUG a luat fiinţă la data de 6 iulie 2018, prin grija şi cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Teofan, conform deciziei nr. 464/2018 aprobată în cadrul Permanenţei Consiliului Eparhial Iaşi, în baza art. 88, lit. N, art.44 şi art. 102, lit. f, din Statutul pentru Organizarea şi Funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române.
Parohia „Sfinţii Martiri Brâncoveni”, CUG a luat fiinţă la data de 6 iulie 2018, prin grija şi cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Teofan, conform deciziei nr. 464/2018 aprobată în cadrul Permanenţei Consiliului Eparhial Iaşi, în baza art. 88, lit. N, art.44 şi art. 102, lit. f, din Statutul pentru Organizarea şi Funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române.
Cel mai important „enoriaş” al Parohiei este Spitalul Providenţa, unitate medicală avizată de Ministerul Sănătăţii, prima unitate medicală înfiinţată în cadrul Bisericii Ortodoxe Române, subordonată medical Direcţiei de Sănătate Publică, iar patrimonial Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei. Spitalul Providenţa a luat fiinţă în anul 2008, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la acea vreme Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei. Spitalul Providenţa este un spital privat multidisciplinar, cu o capacitate de 102 paturi, 2 săli de operaţie, o Unitate de Anestezie şi Terapie Intensivă, un laborator de analize medicale, precum şi unul de radiologie şi imagistică medical toate conform standardelor în vigoare şi deserveşte pacienţi din judeţul Iaşi şi din ţară. În prezent, în Spitalul Providenţa atât pe servicii spitaliceşti cât şi pe servicii medicale de ambulator îşi desfăşoară activitatea 55 de medici, care oferă servicii în 22 de specialităţi medicale. Conform datelor statistice, în anul 2019 au fost trataţi peste 20.000 pacienţi pe servicii spitaliceşti şi peste 50.000 de pacienţi în Ambulator.
De ce CUG?
Revoluţia Industrială în România, de la mijlocul secolului al XX-lea, a adus cu ea o mişcare amplă de contruire de cartiere de locuinţe noi, realizate în termene record, pentru a asigura minimul de spaţiu locativ miilor de solicitanţi, populaţia oraşului aproape triplându-se. Fondurile anilor următori erau destinate, cu predilecţie, pădurii de blocuri sociale (cu chirii mici), ridicate pretutindeni. Printre ele, se înălţau şcoli generale, profesionale şi liceale, policlinici, spitale şi magazine şi locaţii comerciale necesare noilor cartiere apărute pe harta oraşului: Socola, Tătăraşi, Mircea cel Bătrân, Alexandru cel Bun, Dacia, Canta, Nicolina, CUG – multe construite pe fosta vale mlăştinoasă a Bahluiului, scăpată de blestemul inundaţiilor devastatoare prin marile regularizări şi îndiguiri din anii 1965 – 1970.
CUG devine, aşadar, numele unui cartier al Municipiului Iaşi, aflat în sudul oraşului Iaşi. Râul Nicolina parcurge graniţa de est a cartierului format din C.U.G. 1 şi C.U.G. 2. Denumirea vine de la fostul Combinat de Utilaj Greu, inaugurat, pe 31 iulie 1976.
Conbinatul de Utilaj Greu
Combinatul de Utilaj Greu (CUG) este, de departe, investiţia cea mai glorioasă făcută la Iaşi în Epoca de Aur. Dinamism, secrete de stat, exporturi de armament în statele surori de regim sunt coordonatele pe care se mişca fabrica la care lucra Principala „marfã”, cea mai preţioasă pentru regimul comunist - adică „structurile sudate şi funcţionale”, tancurile, al caror principiu de fabricare era un secret păstrat cu sfinţenie. „Doar roţile le mai lipseau ca să fie funcţionale, că în rest erau echipate, erau întregi”, spune Georghe Stoian, fost maistru principal timp de peste de 21 de ani în cadrul Combinatului.
Ţări precum China, Egipt sau Olanda comandau la Iaşi containere, mori, vagoane siderurgice, diverse alte zeci de componente pentru maşini-unelte.
Comuniştii au investit 16 miliarde de lei pentru ridicarea colosului, între anii '75-'76, la cursul valabil în acea perioadă. Cartiere întregi s-au construit în oraş pentru a oferi loc de cazare celor care lucrau în secţiile uzinei (cei peste 12.000 de ieşeni).
Cine au fost Sfinţii Martiri Brâncoveni?
Constantin Brâncoveanu a fost Voievod al Ţării Româneşti şi s-a născut la anul 1654 din părinţi de bun neam, după mamă, nepot al voievodului Şerban Cantacuzino, în timpul căruia, la anul 1688, s-a tipărit pentru întâia dată în întregime Sfânta Scriptură în limba română.
Rămas orfan de tată încă din pruncie, tânărul Constantin a fost crescut de către unchiul său, stolnicul Constantin Cantacuzino, cel mai învăţat boier al vremii sale. Acesta s-a îngrijit să-i pună dascăli înţelepţi spre a primi învăţătură aleasă. Pentru iscusinţa şi înţelepciunea sa, Constantin a primit înalte dregătorii, bucurându-se de multă cinstire încă din tinereţe. După moartea voievodului Şerban Cantacuzino la anul 1688, luna octombrie în 29 de zile, la stăruinţele tuturor boierilor şi dregătorilor ţării, Constantin Brâncoveanu a primit scaunul de domn al Ţării Româneşti, fiind uns de către Patriarhul de Constantinopol Dionisie IV Seroglanul şi de Mitropolitul Teodosie.
Constantin Voievod îşi începu slăvita domnie punând temelia celei mai mari mănăstiri ctitorite de el, cea de la Hurezi, unde şi-a pregătit şi loc de veşnică odihnă. Dărnicia şi purtarea de grijă a evlaviosului Voievod Constantin Brâncoveanu nu cunoşteau margini, ajutând pe toţi fraţii români din Moldova şi din Transilvania, precum şi multe Patriarhii Ortodoxe şi Locurile Sfinte ale Răsăritului: Ierusalim, Athos, Sinai precum şi mănăstirile din Grecia şi din insulele greceşti.
După aproape 25 de ani de strălucită domnie i-a fost dat marelui Voievod Constantin Brâncoveanu, împreună cu cei patru fii ai săi, Constantin, Ştefan, Radu şi Matei, precum şi cu sfetnicul Ianache, să fie părtaşi patimilor lui Hristos şi să fie încununaţi cu coroana sfântă a muceniciei.
În anul 1714, în Săptămâna Patimilor, în urma trădării unor boieri, la Bucureşti a sosit o mulţime de ostaşi trimişi de sultanul Ahmed al III-lea, care l-au luat pe Constantin Vodă cu fiii şi ginerii săi şi l-au dus la Înalta Poartă. Luându-şi rămas bun, Constantin a zis noului domnitor şi celor din apropierea lui: „Dacă aceste nenorociri sunt de la Dumnezeu pentru păcatele mele, facă-se voia Lui! Dacă sunt însă fructul răutăţii omeneşti, pentru pieirea mea, Dumnezeu să ierte pe duşmanii mei”.
„De legea creştină nu mă las, căci în ea m-am născut şi am trăit şi în ea vreau să mor!”. La Constantinopol, creştinul voievod şi fiul său cel mare au fost chinuiţi cumplit de către necredincioşi vreme de patru luni, ca să dea toate averile lor, pe care turcii le bănuiau că sunt foarte mari, însă nu găsiseră decât puţine. Deci, au fost supuşi la amarnice munci: întinderea pe roată, pecetluirea capului cu un cerc de fier, arderea cu fierul înroşit în foc pe piept şi pe spate, înţeparea mâinilor şi a picioarelor. La sfârşit, după ce au smuls tot ce se putea de la bătrânul voievod, fără însă să găsească averea la care se aşteptau ei, turcii l-au pus să aleagă între trecerea la mahomedanism şi moarte.
Dar Constantin şi fiii săi au rămas neclintiţi în credinţa lor, astfel că în ziua praznicului Adormirii Maicii Domnului, la 15 august, când Dreptcredinciosul Voievod Constantin Brâncoveanu împlinea 60 de ani şi era ziua de nume a doamnei sale, Marica, el a fost scos din Temniţă împreună cu fiii săi şi cu sfetnicul Ianache, pentru a primi sfârşitul mucenicesc. Au fost duşi pe străzile oraşului, îmbrăcaţi numai în cămăşi, desculţi, cu capetele descoperite şi legaţi în lanţuri, întocmai ca răufăcătorii.
La locul de tăiere aştepta multime de popor, sultanul Ahmed al III-lea, vizirul şi ambasadorii Marilor Puteri Europene. Acolo mucenicii fiind puşi în genunchi, mult pătimitorul Constantin i-a îmbărbătat pe fiii săi: „Fiii mei, iată, toate avuţiile le-am pierdut. Să nu ne pierdem şi sufletele! Staţi tari, bărbăteşte, dragii mei şi nu băgaţi seama la moarte. Priviţi la Hristos, Mântuitorul nostru, câte a răbdat pentru noi şi cu ce moarte de ocară a murit!”.
Deci au căzut capetele vistiernicului Ianache Văcărescu, apoi al fiului celui mare, Constantin, după aceea al lui Ştefan şi al lui Radu. Iar când a venit rândul copilului Mateiaş, care avea numai 12 ani şi călăul a ridicat sabia să-i taie capul, acesta s-a înspăimântat şi a strigat sultanului să-l ierte că se va face musulman. Atunci tatăl său, plin de bărbăţie, i-a zis: „Din sângele nostru n-a mai fost nimeni care să-şi piardă credinţa. Dacă este cu putinţă, să mori de o mie de ori, decât să te lepezi de credinţa strămoşească pentru a trăi câţiva ani mai multi pe pământ”. Atunci copilul s-a întărit şi, întinzându-şi liniştit gâtul pe tăietor, a zis călăului: „Vreau să mor creştin. Loveşte!”.
Trupurile mucenicilor au fost apoi aruncate de păgâni în mare, de unde au fost culese de creştini milostivi, care le-au îngropat în taină şi cu evlavie, nu departe de Constantinopol, în Insula Halchi, în biserica Mănăstirii Maicii Domnului. În 1720 credincioasa sa soţie, doamna Marica, cu care voievodul avusese 11 copii, a reuşit să aducă în ţară sfintele moaşte ale binecredinciosului domnitor mucenic și le-a înmormântat în Biserica Sfântul Gheorghe Nou din Bucureşti, ctitoria sa, unde de atunci şi până în zilele noastre veghează lumina candelei care aminteşte locul de odihnă al Voievodului mucenic.
La 20-21 iunie 1992, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a canonizat pe marele Voievod martir Constantin Brâncoveanu, împreună cu cei patru fii ai săi şi cu rudenia sa, Ianache sfetnicul, trecându-i în rândul sfinţilor, cu zi de prăznuire în calendar la 16 August.
